duminică, 21 februarie 2016

Omega

Mi-aș dori să nu scriu aceste rânduri pentru că îmi cunosc nivelul ridicat de tristețe  de care am nevoie pentru a continua. De mult timp am vrut  scriu despre noi, dar eram fericiți și nimănui nu îi pasă dacă scrii despre fericirea proprie. 


încă încerc să descopăr de ce  
degetele de la mâna dreaptă sunt mai reci,  
poate pentru  mereu obișnuiai să îmi iei mâna stângă  
și să o bagi ușor în buzunarul tău plin de  
resturi de tutun și mărunțiș 
geaca mirosea ușor a detergent amestecat cu parfum bărbătesc, 
dar în mare parte simțeam un miros de regret, l-am recunoscut 
încă de când mă aflam pe blocul cu 8 etaje și tu erai jos la parter 
 așteptai, dar doar cu juma' de inimă. 
ochii tăi albaștri nu au făcut decât  
 mă înece în oceane de culoarea lor 
unde algele deveneau cătușe 
și mă simțeam precum cel mai periculos criminal din lume, 
neștiind că singurul delincvent dintre noi erai doar tu. 


Sunt conștientă că acesta este probabil cel mai stângaci poem al meu, dar vrea neapărat să fie publicat și nu vreau pe urma să se supere pe mine.


Pictură de François-Henri Galland


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu