Sfârșitul
care va veni o dată cu reflexia mea în oglinda spartă
plină de cioburi
încep să îmi număr ridurile, iar după încep cu
cicatricile de pe genunchi, uitând numărul ridurilor,
precum un bolnav de Alzheimer care
uită unde a pus ultimul pahar de vin și
ultima țigară
care se stinge mai repede decât viața însumi.
nu mai vreau să îmi simt vântul bătând printre oase
dar de fiecare dată cand deschizi ușa inimii mele
pot simți un gol adânc în stomac, iar mărul lui Adam
se mănâncă singur ca un vierme parazitat de parcă
trupul nu îmi aparține și
iar sunt singură
precum un copil de grădiniță fără jucării.
mă uit cu ochii încrucișați la tine
dar de fapt nu îmi mai pasă de nimic,
nici măcar de viața ce mi se scurge în clepsidrele de pe noptieră...
Sursă foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu