meliorism

*meliorism = speranța că oamenii vor deveni mai buni și vor avea un impact pozitiv asupra lumii*

din paișpe dinți pe care-i mai aveam in gură
mi-au mai ramas vreo trei
numai buni de mestecat resturile de speranțe
blocate între cei doi canini
mânjiți de păreri de rău și regrete.

acum că raiul a făcut schimb cu iadul
joacă un fel de piesă de teatru
își pun măști și se ascund pe după umbre
eu sunt încă punctul de sprijin între cele două
mereu la mijloc
mereu oscilând
mereu gri
văd numai schițe ale trecutului
ce ard cu o tentă albăstruie precum
sângele-mi din vena cavă inferioară
sunt fitilul ce trebuie mereu să ardă,
dar într-o zi de joi le voi promite cerurilor
că nu voi mai lăsa resturile mele de cenușă
să mânjească rama fotografiilor
și poate se vor alinia planetele
și poate se vor anihila semnele de întrebare.

peste iubirea ce niciodată n-am avut-o
se lasă o peliculă de praf gros de
două degete ce le țin întotdeauna ridicate-n sus
precum un robot teleghidat ce și-a pierdut telecomanda,
mereu sperând la pace,
mereu primind război.

cerc deschis

florile de la înmormântare le țin mai strânse decât stiloul în mână și părul îmi intră în gură încerc să îl scuip precum un băiat de 19 de ani care își bazează norocul numai pe femei și păcănele. el nici măcar nu îndreaptă pupila spre raza de soare care ar trebui să fiu eu se culcă ușor pe mâna stângă după ce iși mai zice încă o dată în gând Crezul să fie sigur că l-a spus bine, mai pupă o icoană în genunchi dar încalcă câteva reguli dogmatice și începe a se îndoi de sine.

calcă ușor cățelul pe spate îi spune numele pentru ultima oară și se împacă împreună cu moartea. au devenit prieteni buni se vad măcar o dată pe lună și îi suflă ușor la ureche în timp ce stau la un pahar de vin și poștesc o țigară data de 28 Octombrie 2017 pe care o ține scrisă pe un bilet pătat de rășină între organul genital și îmbrăcăminte. o babă mi-a scuipat în sân. sunt sigură că m-a scăpat de ghinion chiar dacă frigul are o voce groasă precum un lup ce nu-și mai găsește haita. o pereche de pantaloni îmi mai trebuie
și sunt goală complet.

Artwork by Aykut Aydoğd

sfârșitul a venit deja

bucureștiul era plin de oameni nenăscuți
umpleau străzile și formau o horă mare
cum n-am mai văzut până atunci
între ei era un cordon ombilical
de plastic
și făceau pui încontinuu
îi lăsau pe asfaltul rece să plângă
eu încercam să fug de ei
formau ecouri ce îmi sfărmau
oasele deja măcinate de timp
abia aștept să ajung pe ultimul drum
dar sper să nu mă nasc și să găsesc
un cordon ombilical
căci mi-l voi pune în jurul gâtului
și voi trage singură de sfoara clopotului
ce îmi va vesti sfârșitul