miercuri, 21 decembrie 2016

D=vxt

decât să mă iei în serios,
prefer să mă iei în brațe
dacă aș putea calcula distanța dintre noi
în kilometri sau ani lumină
și nu în lungimile rădăcinilor de păr nevopsite
aș tăia cu un „X” fiecare zi din calendar ce trece,
în loc să mă rog de tine să mă lași să mă vopsesc.
îmi spui să fiu fericită
căci tu deja începi să chelești,
iar eu mă plâng de culoare,
dar nici nu poți ști
de câte ori am venit noaptea
să-ți lipesc fire de ale mele cu super-glue...





miercuri, 5 octombrie 2016

nu îndeajuns

urme lăsate de ștergătoare
și un apus de marți 
într-un an în care încă 
mă caut și nu mă găsesc
nici măcar în lichidul de parbriz
am promis că nu mai fac poze strâmbe,
dar îmi tremură mâinile de la 
prea multă cafea
prea multă nicotină
prea multă ură
mereu prea mult,
dar niciodată de ajuns


















captured by someone who doesn't feel good enough


vineri, 23 septembrie 2016

nu am ținta bună

eu chiar nu mai știu ce să cred
de fiecare dată când îți spun că te iubesc
mai ridici o piatră de jos și îți faci avânt
să o arunci în mine cât mai tare,
dar, dragule, să vezi ce pistol cu capse mi-am luat
abia astept să-l folosesc.

vineri, 9 septembrie 2016

miopia la artiști

stăteam mai drepți decât liniile 
pe care le trăgeam în clasa a V-a la caiete
și încercam să te fac să uiți de lucrurile 
pe care cândva te-am rugat să le ții minte,
iar tu ți-ai păstrat partea de promisiune mai bine decât 
îmi păstrez eu adidașii noi curați,
când afară nici nu sunt bălți 
și totuși arunc în tine cu noroi
am început deja să nu îți mai văd ochii
iartă-mă, 
dar oricum știi că nu mai văd bine la distanță... 


joi, 21 aprilie 2016

meliorism

*meliorism = speranța că oamenii vor deveni mai buni și vor avea un impact pozitiv asupra lumii*

din paișpe dinți pe care-i mai aveam in gură
mi-au mai ramas vreo trei
numai buni de mestecat resturile de speranțe
blocate între cei doi canini
mânjiți de păreri de rău și regrete.

acum că raiul a făcut schimb cu iadul
joacă un fel de piesă de teatru
își pun măști și se ascund pe după umbre
eu sunt încă punctul de sprijin între cele două
mereu la mijloc
mereu oscilând
mereu gri
văd numai schițe ale trecutului
ce ard cu o tentă albăstruie precum
sângele-mi din vena cavă inferioară
sunt fitilul ce trebuie mereu să ardă,
dar într-o zi de joi le voi promite cerurilor
că nu voi mai lăsa resturile mele de cenușă
să mânjească rama fotografiilor
și poate se vor alinia planetele
și poate se vor anihila semnele de întrebare.

peste iubirea ce niciodată n-am avut-o
se lasă o peliculă de praf gros de
două degete ce le țin întotdeauna ridicate-n sus
precum un robot teleghidat ce și-a pierdut telecomanda,
mereu sperând la pace,
mereu primind război.






marți, 19 aprilie 2016

cerc deschis

florile de la înmormântare le țin mai strânse decât stiloul în mână și părul îmi intră în gură încerc să îl scuip precum un băiat de 19 de ani care își bazează norocul numai pe femei și păcănele. el nici măcar nu îndreaptă pupila spre raza de soare care ar trebui să fiu eu se culcă ușor pe mâna stângă după ce iși mai zice încă o dată în gând Crezul să fie sigur că l-a spus bine, mai pupă o icoană în genunchi dar încalcă câteva reguli dogmatice și începe a se îndoi de sine.
calcă ușor cățelul pe spate îi spune numele pentru ultima oară și se împacă împreună cu moartea. au devenit prieteni buni se vad măcar o dată pe lună și îi suflă ușor la ureche în timp ce stau la un pahar de vin și poștesc o țigară data de 28 Octombrie 2017 pe care o ține scrisă pe un bilet pătat de rășină între organul genital și îmbrăcăminte. o babă mi-a scuipat în sân. sunt sigură că m-a scăpat de ghinion chiar dacă frigul are o voce groasă precum un lup ce nu-și mai găsește haita. o pereche de pantaloni îmi mai trebuie
și sunt goală complet.



Artwork by Aykut Aydoğd

vineri, 1 aprilie 2016

sfârșitul a venit deja

bucureștiul era plin de oameni nenăscuți
umpleau străzile și formau o horă mare
cum n-am mai văzut până atunci
între ei era un cordon ombilical
de plastic
și făceau pui încontinuu
îi lăsau pe asfaltul rece să plângă
eu încercam să fug de ei
formau ecouri ce îmi sfărmau
oasele deja măcinate de timp
abia aștept să ajung pe ultimul drum
dar sper să nu mă nasc și să găsesc
un cordon ombilical
căci mi-l voi pune în jurul gâtului
și voi trage singură de sfoara clopotului
ce îmi va vesti sfârșitul